home inscrieri foto/video program regulament Unde cazare contact

Cazare

Ştim cu toţii cum e să ajungi într-un oraş străin. Toate bune şi frumoase, dar vrei să ştii în primul rând unde te culci, unde iei masa şi eventual unde ieşi seara, dupa programul zilei. Pentru a-i scuti pe cei care vin la PlayBike – On The Rocks cel putin parţial de aceste probleme, am întocmit o listă de hoteluri, restaurante, baruri şi cafenele. În aceste localuri mergem şi noi adesea, deci nu ne-ar fi niciodată ruşine să ne trimitem nişte prieteni într-acolo. Testat, verificat, parafat!

Numai bine,
Echipa voastră PlayBike – On The Rocks

Casa Ezio

Partenerul principal al PlayBike – On The Rocks pentru cazarea participanţilor la eveniment este Casa Ezio din zona Bunloc/Dâmbul Morii.

Casa Ezio este situată la doi paşi de baza noastră de la Bunloc şi le oferă celor care vin la PlayBike – On The Rocks o reducere substanţială de la tarifele practicate în mod uzual. Preţuri de rider şi cel mai facil acces la traseu!

- cameră de 2 persoane pentru 110 RON pe noapte
- mic dejun, acces la saună şi sală de fitness, tenis de masă incluse
- alte facilităţi: TV HD, DVD, seif, minibar, telefon, internet wireless etc.
- condiţii de 4 stele
- răcoare la umbra pădurii şi în vecinătatea pârâului Timiş

Casa Ezio poate fi accesată pe două drumuri: de pe DN1 Braşov - Bucureşti, prima la stânga, după complexul "Castel"; pe drumul care duce la Telescaunul Bunloc, prima la dreapta înainte de parcarea de la telescaun, pe liziera pădurii. Daca veniţi dinspre Bucurelti, veţi vedea bannerele "Casa Ezio" începând cu Dâmbul Morii şi veţi vira la dreapta.

Contact:
+40 268 259 520
+40 268 259 523
+40 268 259 524
+40 760 573 070
+40 268 259 496 (fax)
office@casa-ezio.ro
www.casa-ezio.ro

Coordonate GPS:
Lat. 45.5969090824066
Long. 25.6463491916656

Rezervări la:
http://www.casa-ezio.ro/ro/contact

Vă rugăm respectuos susţineţi-ne partenerii Mulţumim!


View Larger Map

Deane's Pub & Grill

Singurul pub irlandez din Braşov şi nu oricum: cu pedigree! Fondatorul Haydn Deane este un interpret cunoscut în ţara lui de baştină, dar s-a îndrăgostit de România acum mai bine de 20 de ani. La Deane's vă aşteaptă atmosfera pe care aţi întâlni-o şi într-un pub din Dublin, bere irlandeză, gustări alese, plus evenimente care mai de care. Miercurea este zi de Pub Quiz, pentru minţile ascuţite, joia are în program karaoke, iar în fiecare vineri seara domnul Deane îşi intra în rol la microfon, aşa cum o făcea şi cu zeci de ani în urmă. Joe Cocker păzea!

Braşov, str. Republicii nr. 19
Telefon: 0268 47 45 42
www.deanes.ro
Contact: office@deanes.ro

Musik Café

Ambientul sonor de primă clasă este semnătura Musik Café, iar rockereala este copilul preferat al clienţilor. Berea bună, cocktail-urile, gustările rapide şi energia molipsitoare sunt tipice pentru acest bar din centrul vechi al Braşovului. Dacă distracţia devine prea strâmtă, puteţi arunca un ochi la subsol, unde lumânările străjesc atmosfera, sau puteţi sa va avântaţi pe terasa dintre acoperişe care încă îşi caută egal în tot oraşul. Plus: event-uri pe bandă rulantă. Keep music evil!

Braşov, str. Republicii nr. 42
Telefon: 0735 22 55 55, 0724 318 079
www.musikcafe.ro

Cafeteca

Primul local care merită să îşi spună "cafenea" în Braşov este în mod cert Cafeteca. Găzduită de centrul vechi al oraşului în zona Hirscher, Cafeteca este dominată de un decor de bun gust şi de cafea excelentă într-o sumedenie de variante, pe gustul tuturor. Bonus: croissant-uri delicioase, spot WiFi gratuit şi, pentru iniţiaţi, subsolul unde au loc regulat proiecţii de filme clasice. Aproape perfect!

Braşov, str. Grigoraş Dinicu nr. 1
Telefon: 0268 310 252
Contact: cafeteca@gmail.com
Facebook: cafetecabrasov

La Fifi

Această cafenea este preferata turiştilor care cutreieră Braşovul, dar este un hit şi printre localnicii care o îndrăgesc fără doar şi poate. O atmosferă relaxată şi cochetă, cocktail-uri non-alcoolice de zile mari, plus ceaiul şi cafeaua bine făcute sunt doar câteva dintre atuurile acestui local simpatic. Senzaţia pe care ţi-o dă terasa din mijlocul caselor vechi de sute de ani este şi ea nepreţuită. De încercat!

Braşov, Paul Richter nr. 4 (lângă Biserica Neagră)
Telefon: 0740 825 083, 0721 642 914

Nicoli

Fără impresii şi fitze inutile, Nicoli este deschis non-stop şi are un asemenea rulaj, încât calitatea este implicită. Bucătărie italienească, bucate clasice locale, sandwich-uri delicioase, îngheţată bună şi o uşă deschisă veşnic. Unde mâncăm în toi de noapte? Clar: la Nicoli! Net superior fastfood-urilor ce abuzează de ulei!

Braşov, str. Iuliu Maniu nr. 39
Telefon: 0268-478-844

Patiseria non-stop HM Limited

Această patiserie non-stop cu nume aiuristic şi-a depăşit de mult condiţia şi a ajuns un magnet de noapte al oraşului, pentru localnici, dar şi pentru turiştii ce se minunează cine vinde bunătăţi la cele mai târzii ore. Calitatea produselor vorbeste de la sine. Atât!

Braşov, str. Iuliu Maniu nr. 26